Facebook Twitter

Piaţa Diamantului

Mercè Rodoreda

Şi dac-o să afle logodnicu’ meu?

Băiatu-ăla a venit mai aproape şi mi-a zis râzând: aşa tânără şi deja cu logodnic? Şi când râdea, printre buzele desfăcute i-am văzut dinţii toţi. Avea nişte ochişori de maimuţă şi purta o cămaşă cu dunguliţe albastre, udă la subţioară, cu nasturele de la gât descheiat. Şi băiatu-ăla s-a-ntors deodată cu spatele, s-a-nălţat pe vârfuri şi-a aplecat capul şi-a privit de jur-împrejur şi iar s-a-ntors către mine, scuză-mă, şi s-a pus pe strigat: Hei!... Mi-aţi văzut haina? Era lângă muzicanţi! Pe-un scaun! Hei!... Şi mi-a spus că-i luaseră haina şi c-o să se-ntoarcă-ndată şi dacă vreau să fiu atât de amabilă să-l aştept. S-a pus pe strigat: Cintet! ... Cintet!

Julieta, în rochia de culoarea canarului, brodată cu verde, a apărut nu ştiu de unde şi mi-a zis: Stai în faţa mea, că trebuie să-mi scot pantofii... nu mai pot... I-am spus că nu pot să mă mişc fiindc-un tânăr care-şi caută haina şi care ţine morţiş să danseze cu mine mi-a zis să-l aştept. Şi Julieta a zis, dansaţi, dansaţi... Şi era aşa cald! Copiii aruncau pe la colţuri cu pocnitori şi petarde. Pe jos erau seminţe de pepene galben şi de pepene roşu şi prin colţuri coji de pepene galben şi de pepene roşu şi sticle goale de bere. Şi se-aruncau pe terase petarde. Şi pe balcoane. Vedeam feţe lucind de sudoare şi băieţi ce-şi treceau întruna peste faţă batista. Muzicanţii-ncântaţi, dă-i şi cântă. Ca la teatru. Şi paso doble. M-am trezit lunecând în sus şi-n jos şi, de parc-ar fi venit de departe, de-aşa aproape ce era, am auzit glasul băiatului ăla care-mi zicea: vezi că ştii să dansezi! Simţeam un miros tare de transpiraţie şi de apă de colonie răsuflată. Ochii de maimuţă strălucitori în ochii mei şi de-o parte şi alta a feţei scoica urechii. Elasticul de la jupon înfipt în carne şi mama moartă fără să poată să-mi dea o povaţă, i-am spus băiatului ăla că logodnicul meu e bucătar la Colón, a râs şi mi-a spus că-i e milă de el fiindcă-ntr-un an eu o să fiu doamna şi regina lui. Şi-o să dansăm cu buchetul de flori în Piaţa Diamantului.

Regina mea, a zis.

Şi-a zis că-mi spusese că-ntr-un an o să fiu doamna lui şi eu nici nu-l privisem şi l-am privit şi-atunci a zis: nu mă mai privi cu ochii-ăştia, c-or să trebuiască să m-adune de jos, şi când i-am zis c-are ochi de maimuţă, dă-i şi râzi. Elasticul din talie parcă era un cuţit şi muzicanţii pararam-pararam! Şi Julieta nu se vedea nicăieri. Dispărută. Şi eu cu ochii-ăia-n faţă ce nu-mi dădeau pace, de parcă s-ar fi strămutat în ochii-ăia lumea-ntreagă şi nu mai era nici o scăpare. Şi noaptea mergea înainte, cu-alaiul de stele, petrecerea mergea înainte şi buchetul de flori şi fata cu buchetul de flori toată albastră, învârtindu-se... Mama-n cimitir la Sant Gervasi şi eu în Piaţa Diamantului... Vinzi dulciuri? Miere, dulceaţă? Şi muzicanţii-obosiţi băgându-şi lucrurile-n huse şi scoţându-le iar, cineva din cartier plătise un vals pentru toţi şi toţi se-nvârteau ca nişte sfârleze. Când valsul s-a terminat, lumea a început să plece. Eu am zis c-am pierdut-o pe Julieta şi băiatu-ăla a zis că şi el l-a pierdut pe Cintet şi-a zis, când o să fim singuri, toată lumea vârâtă în casă şi străzile goale, dumneata şi cu mine o să dansăm un vals în Piaţa Diamantului... să te-nvârteşti, să te-nvârteşti, Colometa. L-am privit tulburată şi i-am spus că mă cheamă Natàlia şi când i-am spus că mă cheamă Natàlia, a-nceput iar să râdă şi-a zis că eu pot să port doar un nume: Colometa. Atunci am luat-o la fugă şi el după mine, nu te speria... nu-nţelegi că nu poţi să pleci pe străzi singură c-or să mi te fure? şi m-a prins de braţ şi m-a oprit, nu-nţelegi c-or să mi te fure, Colometa? Şi mama mea moartă şi eu rămasă ca proasta-n drum şi elasticul din talie mă strângea, mă strângea de parc-aş fi fost legată de asparagus c-o sârmă.

Şi iar am luat-o la fugă. Şi el după mine. Prăvăliile-nchise, cu obloanele jos şi vitrinele pline de lucruri tăcute, călimări, sugative şi cărţi poştale, păpuşi şi valuri de pânză, oale de-aluminiu şi-mpletituri... Am ieşit în strada Gran de Gràcia, eu înainte, el după mine, amândoi alergând, după ani şi ani încă povestea când şi când, Colometa, când am cunoscut-o-n Piaţa Diamantului, a rupt-o la fugă şi, chiar în staţia de tramvai, pleosc, juponul pe jos.
Găicuţa de aţă s-a rupt şi-acolo-a rămas juponul. Am sărit peste el, era cât pe ce să mă-mpiedic, şi dă-i şi fugi de parcă m-ar fi fugărit ielele. Am ajuns acasă şi m-am aruncat pe-ntuneric în pat, în patul meu de fată, de-alamă, ca un bolovan. Mi-era ruşine. Când am obosit să-mi fie ruşine, mi-am zvârlit pantofii şi mi-am desfăcut părul. Şi Quimet, după ani şi ani, povestea încă de parc-ar fi fost ceva de-abia întâmplat, i s-a rupt elasticul şi fugea ca vântul.

Mercè Rodoreda, Piaţa Diamantului. Ed. a II-a. Bucureşti: Editura Meronia, 2001.- Traducció de Plaça del Diamant9ª edició. Barcelona: Club editor, 1972, pp.20-23.

Traducido por Jana Balacciu Matei
Jana Matei
Comentarios sobre traducciones
El perquè d’una col·lecció
por Jana Balacciu Matei
Fragments
Mirall trencat - Mercè Rodoreda
Plaça del Diamant - Mercè Rodoreda
Bibliografia
Buscador de traductores
A-B-C-D - E-F-G - H - I
J - K - L - M - N - O - P - Q - R
S-T-U-V-W-X-Y-Z
Con el soporte de: