Facebook Twitter

Pajiştea uitării

Carles Miralles

Tavan ceresc brăzdat de nori negri;
te uiţi la cei doi chiparoşi:
singuratici, unduiesc
de umedă dorinţă sub vîntul
care a încins absurdul ca pe marea cenuşie şi palidă;
stînci abrupte,
faleză înaltă şi oribila frunte
diformă cu golul întunecat al unui unic
ochi orbit urmărindu-ţi atent inima,
tremurătoare lîngă abis
şi aţîţată de roşia himeră a focului.
Va îngheţa la noapte.
Mai departe de locul unde-ţi sărea
inima, se întinde neagra pajişte
brumată a uitării.

Umbra zilei, ca de sînge, Iaşi: Ars Longa, 2010.
Traduït per Christian Tămaş
Amb el suport de: